Conform celor de la Colterm, până în luna iunie există un stoc de 10.000 tone de cărbune și cantitatea de 6.000 MWh de gaze înmagazinate (din totalul de 40.000 MWh, cât este stabilit de autorități). Reprezentanții societății de termoficare dau garanția că aprovizionarea este continuă.
„Dorim să îi informăm pe abonații noștri că pregătirile pe care le-am demarat încă de luna trecută, pentru sezonul de încălzire 2022-2023, continuă, sens în care stocurile de combustibil sunt preocuparea noastră principală, în această perioadă”, transmit aceștia.
Totodată, Colterm face lucrări la rețelele termice secundare și primare. Astfel, de la data demarării lucrărilor aferente proiectului cu finanțare europeană intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”, în luna martie, și până în prezent, au fost executate lucrări pe o lungime de 4.825 metri rețea primară, dintr-un total de 9.067 metri (realizat 53,21 %) și 16.865 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.095 metri (realizat 83,92 %).
Reparații au fost și la morile de cărbune de la cazanele de abur de la CET Sud: la două mori de la cazanul 3 și ventilatorul de gaze arse, precum și la instalațiile de termoficare din incinta CET Sud.
Lucrările continuă până anul viitor în iulie, fapt pentru care reprezentanți Colterm transmit că acestea „vor genera unele întreruperi în alimentarea cu energie termică, fapt pentru care le cerem din nou scuze clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere și încredere”.
Sute de debranșări la activ
În ceea ce privește situația debranșărilor/deconectărilor, până în prezent, cetățenii au depus 793 de cereri de deconectare individuală la apartamente, 36 au solicitat debranșarea sau rezilieri ale contractelor de furnizare a energiei termice (dintre care 16 asociații de proprietari și 20 de case individuale sau apartamente cu branșamente separate). Acestora li se adaugă peste 300 și din luna mai.
Se închide casieria de la Shopping City
Începând de astăzi, 1 iulie, casieria care funcționa în incinta Shopping City Timișoara își încetează definitiv activitatea. Pentru achitarea facturilor, abonații au în continuare la dispoziție următoarele casierii:
– str. Piatra Craiului nr. 3, cu program de lucru de luni până joi, în intervalul orar 8:00-16:30 și vineri între orele 8:00-14:00;
– str. Episcop Josef Lonovici nr. 4 (sediul central Colterm), cu program de lucru de luni până vineri, între orele 8:00-15:45;
– Iulius Mall Timișoara, str. Consiliul Europei nr. 2, cu program de lucru de luni până duminică, între orele 10:00 – 22:00.
De asemenea, clienții pot să achite facturile pentru energia termică și prin alte metode de plată, respectiv prin bancă, în contul înscris pe factură, online cu card bancar din contul MyColterm prin EuPlatesc (Visa/Maestro/Mastercard), precum și prin intermediul altor locaţii care pot fi găsite pe site-ul companiei AICI.
Pe aceeași temă:
Colterm se pregătește deja pentru iarnă. Câte cereri pentru debranșare a primit de la abonați
FOTO. Colterm nu dă faliment. Cinci măsuri pentru a trece peste următorul sezon rece
Trimite articolul
XE nasol cu Coltermul. Robu a tinut situatia sub control, Donimic Frig a facut dezastru in 2 ani. Are doua amenzi imense de zeci de milioane de euro, care puteau fi evitate, pe care nu are cum sa le plateasca. Asta inseamna falimentul. Din acel moment Colterm nu mai poate functiona. Are in derulare investitii pe bani europeni pe care va trebui sa-i restituie. Sunt si dosare penale in cercetare legate de Colterm. Inca o data, felicitari celor care l-au votat. Ati aflat totusi ce studii are, unde are domiciliul, de unde a avut bani sa-si cumpere vila in Timisoara, etc.? Sa vedeti la iarna iarasi distractie, oameni inghetati in case, scoli online, spitale fara caldura. Exact ca in Germania.
-
Colterm nu este al Primariei si nici nu a fost. Ca Primaria in loc sa faca ce trebuie pentru oras subventioneaza cu milioane de E aceasta gaura neagra, este trist.
-
daca nu e al primariei sa-si dea foc la actiunile colterm, ce zici?
-
Ma usr-istule, cum nu e al primariei? Nu ti-e rusine? Evident ca nu. Voi mintiti mai rau ca … Victor Ponta, desi era o vreme in care credeam ca asa ceva nu e posibil.
-
-
datorii de peste 100 si ceva de milioane este tinut sub control?
asa- i rumanu: bea si mananca pe datorie si se crede boier cand moare de infarct, ca l- a fentat pe ala de la butic.
oricat de necalificati sunt astia de la usr, au dreptate: nu te intinzi mai mult decat iti permite patura.
Pai e bine asa: cu cat mai multi debransati, cu atat mai multe rezerve pentru ceilalti!
ce asigurari, ba, falimentarilor, coruptilor, nemernicilor? ce rezerve? nu sunteti sanatosi la cap? cine va mai crede?
Astea sunt cererile oficiale . Mai sunt de trei ori pe atatia care nu au mai cerut voie sa stea si iarna viitoare in frig . Au spart tot cartierul Aradului sa puna tevi noi in conditiile in care mai au o mana de abonati . Faliment usor Colterm aj cati bani au fost sifonati in aceasta companie pusculita de partid.
Nu ne trebuie Colterm, centrala proprie, consum cand vreau, cat vreau, eu hotarasc, nu Coltermul care da caldura cand e cald si rece cand e rece, apartament 3 camere 300lei toata iarna, apartament 2 camere-Colterm-300 lei pe luna, in conditiile de mai sus.
-
Corect
e bine, avem asadar pentru vreo 10 zile. Sper ca nu sunt utilizate pentru apacalda acum, nu? Atunci mai trebuie pentru vreo macar 150 de zile si e rezolvata treaba. Bäni mai sunt? ca ma gandesc ca pretul creste pe masura ce se apropie iarna…
Asa e cand ai specialisti si nu-i suni noaptea sa-ti zica solutiile…
Sau cand visezi verde si aberatii cu panouri solare…
O sa vedeti voi cati vor cere sa se rebranseze la colterm de la anul.
metru cub de gaz este 7 Ron in prezent doar ca nu apare pe factura pentru ca este plafonat pretul la 3 ron/mc
Plus de asta s-a votat legea “carbonului” si adica cei ce au centrala proprie vor plati o taxa extra pe centrala la fel cum plateste coltermul taxe pe certificate verzi.
Va urez fantastic stati in casa aratatile ca va pasa.
-
Inca nu se vor rebransa, intai trebuie privatizat coldtermul asta dupa ce va fi falimentat. Intre timp se mai baga bani publici in coldterm, apoi se va strange surubul. Mai vreo 2, 3 ani.
de dreapta, prin noi insine.
ghinion
#idiocracy