Pentru cele 18.597 de secții de votare existente la nivel național sunt necesari 23.637 de operatori de calculator. În 257 de unități administrativ-teritoriale se înregistrează deficit de operatori de calculator ai secțiilor de votare, iar în 21 dintre acestea nu există niciunul admis. AEP încurajează cetățenii să se implice în scrutinul din iunie, ca operatori ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.
În Timișoara s-au depus 379 de cereri, fiind necesari 249 operatori pentru cele 207 secții de votare. Un număr de 303 operatori au fost admiși și doi respinși.
Operatorii de calculator vor avea următoarele atribuții:
• preiau și predau, pe bază de proces-verbal, terminalele informatice din secțiile de votare și echipamentele conexe, de la reprezentanţii Serviciului de Telecomunicații Speciale;
• sunt prezenţi în secția de votare de la ora 6 a zilei votării până la momentul încheierii procesului-verbal de consemnare a rezultatelor votării;
• înscriu, în SIMPV, codurile numerice personale ale alegătorilor care se prezintă la vot, prin preluarea automată a acestora, prin intermediul mecanismului integrat în terminalul informatic sau prin tastarea cifrelor corespunzătoare în secțiunea destinată acestui scop în interfața SIMPV;
• controlează corectitudinea preluării codurilor numerice personale ale alegătorilor;
• validează preluarea codurilor numerice personale ale alegătorilor în SIMPV;
• comunică, de îndată, preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare mesajele și semnalările returnate de SIMPV;
• asigură introducerea şi transmiterea electronică a datelor din procesele-verbale privind consemnarea și centralizarea rezultatelor votării, conform procedurii stabilite de către Biroul Electoral Central;
• asigură îndeplinirea dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, în cazurile menționate de normele metodologice.
În județul Timiș se pot înscrie în continuare operatori și experți electorali, cu domiciliul sau reședința în Timiș. Operatorii de calculator primesc 85 de lei, impozabili, pe zi (aproximativ 69 de lei în mână), timp de cinci zile. Perioada de înscriere se va încheia cu zece zile înainte de scrutin.
La nivelul municipiului București, situația cererilor depuse de către persoanele care doresc să devină operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare este următoarea:
Sectorul 1: Pentru cele 163 de secții de votare, s-au înscris 152 de persoane, cu 44 mai puține decât necesarul de 196 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare;
Sectorul 2: Pentru cele 202 secții de votare, s-au înscris 53 de persoane, cu 190 mai puține decât necesarul de 243 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare;
Sectorul 3: Pentru cele 274 de secții de votare, s-au înscris 256 de persoane, cu 73 mai puține decât necesarul de 329 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare;
Sectorul 4: Pentru cele 178 de secții de votare, s-au înscris 84 de persoane, cu 130 mai puține decât necesarul de 204 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare;
Sectorul 5: Pentru cele 196 de secții de votare, s-au înscris 53 de persoane, cu 185 mai puține decât necesarul de 236 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare;
Sectorul 6: Pentru cele 233 de secții de votare, s-au înscris 215 persoane, cu 65 mai puține decât necesarul de 280 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!