Pentru diminuarea cerșetoriei, polițiștii locali patrulează zilnic și răspund solicitărilor timișorenilor la astfel de probleme semnalate.
De la începutul acestui an, au fost depistate 431 de persoane aflate în această situație, care au fost predate la centrele sociale, în vederea reintegrării lor. Unii dintre aceștia sunt predați și de trei-patru ori pe zi pentru că nu pot fi obligați să rămână în aceste centre și preferă să se întoarcă în stradă, iar legislația nu prevede decât sancțiuni contravenționale pe care oricum nu le plătesc.
Poliția Locală desfășoară periodic și campanii de informare a cetățenilor să nu le ofere bani deoarece în acest fel îi menținem în stradă. Aceștia pot câștiga zilnic și mii de lei, dar din păcate acești bani sunt consumați pentru alcool sau substanțe halucinogene, nefiind folosiți pentru a se întreține.
„Poliția Locală Timișoara va acționa în continuare la fel de consecvent pentru preluarea din stradă a acestor persoane și diminuarea acestui fenomen”, ne-au spus reprezentanții instituției.
Trimite articolul
XOk, daca sunt minori, de ce nu sunt instituitionalizati? E clar ca parintii lor nu ii pot intretine si nu au nicio vina ca au fost adusi pe lume pentru asa ceva. E o bomba cu ceas… Fac si alte institutii in afara de politie ceva in acest sens?
Pana nu se va face puscarie sau munca in folosul comunitatii pentru cersetorie actiunile politiei locale sunt apa de ploaie.
-
Poliția locală e apă de ploaie…
-
Si alte institutii nu contribuie cu nimic ? in lege politia locala are ca atributie strict sa i indentifice si sa i predea la centrele sociale, oamenii strazii nu sunt ai politiei locale …..sa fim seriosi sunt ai intregii comunitati , deci nu stiu care institutii freaca menta ..pe diverse linii de munca
-
-
Cum pui minorul la muncă sau în pușcărie, geniule?
-
Cred ca oricine poate veni cu idei si pentru cei minori, din ce stiu 10 clase sunt obligatorii…
-
pai ia sa fie obligati sa ramana acolo
PROSTI sunt cei care le dau bani.
In 3-5 ani o sa fie prea multi cersetori pe strazile orasului. Cam 80% din populatie.
Asa ca aveti grija cum va purtati cu cei napastuiti ca roata se invarteste.
Aici au de ispasit pedepse atat cersetorii, cat si autoritatile in cauza. Legea ii obliga pe acesti cersetori fie la amenzi, fie la munca in folosul comunitatii. Ce fac autoritatile noastre? Ii „ridica” de cateva ori pe zi (ma indoiesc si de asta, dar fie) si ii duc in locurile din care ei sa fuga mai apoi, ca deh, nu e vorba aici de oameni saraci, ci de bogatani sub acoperire, care castiga din plin de pe urma naivitatii altora. Normal ca nu le convine sa stea acolo. Asa ca eu i-as baga la parnaie si pe politistii in cauza, si pe cersetori. Da impreuna neaparat, ca sa mai schimbe life hacks intre ei cat timp stau acolo 🙂 Multumim politiei pt ca isi bate joc de noi si de lege. Nu se mai poate respira in orasul asta.