Au fost colinde şi formaţii din toate zonele judeţului, de la Făget la Boldur, ori alte localităţi cu tradiţie în ceea ce priveşte grupurile folclorice. Au fost întâmpinaţi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, vicepreşedintele Marian Vasile, prefectul Eugen Dogariu, subprefectul Liliana Oneţ şi toţi cei care lucrează la cele două instituţii care convieţuiesc în Palatul Administrativ.
Angajaţii, de la femeie de serviciu până la director de serviciu, au fost prezenţi la geamuri, pe scări, pe te miri unde, pentru a-i vedea pe colindători, care erau în costume populare şi înzestraţi cu multe zâmbete. Subprefectul Liliana Oneţ a fost foarte încântată de colindători, fotografiind cu telefonul mobil fiecare grup prezent.
„Mă bucur pentru acest moment deosebit care se desfăşoară la Consiliul Judeţean, Alaiul Colindătorilor, care de ani de zile sunt prezenţi prin munca celor de la Centrul de Cultură şi Artă. Transmit un călduros <<La mulţi ani şi sărbători fericite>> tuturor timişenilor şi românilor”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.
Preşedintele acestei instituţii, Titu Bojin, se află la Lugoj, unde participă la zilele oraşului. Au fost la colindat cei de la Ansamblul Profesionist Banatul, cei de la Şcoala Populară de Artă Timişoara, Grupul de Dubaşi Curtea, Ansamblul Belinţana, Ansamblul Izvoraşul, Grupul de Colindători Coştei, Grupul de Colindători din Torak – Serbia, Ansamblul din comuna Boldur, Ansamblul Ghiocelul, comuna Giroc, Grupul de Dubaşi din comuna Margina, Ansamblul din Jdioara, Grupul de colindători din Pietroasa, Grupul de Colindători din Balinţ şi Fanfara Pro Amiciţia, coordonaţi de profesor Liliana Laichici, managerul Centrului de Cultură şi Artă din Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!