Jandarmii de la Gruparea Mobilă vor acționa în toată zona de competență din vestul țării. Vorbim aici despre județele Timiș, Caraș și Hunedoara. Sute de jandarmi vor fi trimiși în misiune pentru asigurarea unui climat de ordine.
„Deoarece la Mânăstirea Prislop din judeţul Hunedoara se preconizează participarea unui număr foarte mare de credincioşi la slujba religioasă de Paşte, efective ale unităţii noastre vin în sprijinul I.J.J. Hunedoara pentru ca această activitate să se desfăşoare în condiţii optime. Tot în acest sens, aceştia vor mai fi prezenţi şi în municipiul Deva şi în oraşele Petroşani, Haţeg şi Lupeni. Odată cu sărbătorirea Paştelui, în 13 localităţi din Banat se mai desfăşoară şi sărbătorile satelor, rugile bănăţene, ocazie cu care, jandarmii grupării se vor deplasa în judeţ pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă”, anunță reprezentanții jandarmilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!