Cei doi cetățeni români, de 18 și 29 de ani, au ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, marți, la aproximativ ora 11.00.
„Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Cu această ocazie au fost descoperite, în genţi de voiaj şi sub bancheta autovehiculului, cantitatea de 359 de parfumuri, mărcile „Diesel”, „Hugo Boss”, „Armani” „Calvin Klein ” şi „Bvlgari”. Cu ocazia examinării atente a parfumurilor, au rezultat indicii clare că produsele depistate prezintă urme de contrafacere a mărcilor autentice; valoarea bunurilor fiind estimată la suma de 4.600 de euro”, spune Laura Milea, purtătorul de cuvânt al ITPF Timișoara.
Cei doi tineri s-au ales acum cu dosar penal pentru punerea în circulație a unui produs identic sau similar cu o marcă înregistrată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!