Proiectul a fost implementat, în a doua parte a acestui an, de Centrul de Resurse pentru Regenerare Urbană (CRRU), în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş, fiind cofinanţat de Guvern prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Romi.
„Grupul ţintă vizat de proiect este format din 400 de cetăţeni români aparţinând minorităţii rome care au beneficiat de sesiunile de informare pe teme de sănătate susţinute de partenerul de proiect Direcţia de Sănătate Publică. Sesiunile de informare au avut ca scop transmiterea informaţiilor referitoare la prevenirea îmbolnăvirii cu hepatită, diabet, hipertensiune, afecţiuni cu incidenţă mare în comunităţile de romi. În cadrul proiectului, 320 de persoane au beneficiat de analize medicale gratuite, recoltarea de probe biologice efectuându-se în comunitate”, spune preşedintele Centrului de Resurse pentru Regenerare Urbană, Maria Mirescu.
Proiectul, prin care s-a acordat asistenţă medicală şi au fost organizate sesiuni de informare pentru comunităţile de romi, a fost implementat în localităţile Timişoara, Lugoj, Jimbolia, Satchinez şi Lenauheim.
Valoarea proiectului a fost de aproximativ 48.000 de lei, 10% din sumă fiind asigurată de CRRU, iar restul de Guvern.
Citiți principiile noastre de moderare aici!