Agenții de la circulație au stat cu ochii de șoferii indisciplinați în trafic și la sfârșitul săptămânii care a trecut. Cu această ocazie, 478 de șoferi au fost amendați pentru că nu au respectat regulile de circulație, majoritatea fiind prinși că nu poartă centura de siguranță. Dintre aceștia, 27 au rămas fără permisul de conducere după ce s-au urcat băuți la volan, nu au acordat prioritate de trecere pietonilor sau au trecut pe culoarea roșie a semaforului. S-au ales cu dosar penal nouă șoferi pentru că s-au urcat băuți la volan, nu posedau permis de conducere sau conduceau mașini neînmatriculate în circulație. Au fost retrase și 8 certificate de înmatriculare ale unor autoturisme depistate cu defecţiuni tehnice în trafic.
„În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea indisciplinei conducătorilor auto, vizând neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor, precum şi impunerea respectării normelor legale privind viteza de deplasare şi depăşirea.
Totodată, poliţiştii rutieri acţionează şi în această săptămână, în scopul combaterii nerespectării prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă de către toţi ocupanţii unui autovehicul”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!