Peste 60 de firme au venit cu standuri la cea mai nouă ediţie a Zilelor Carierei, evenimentul conceput de Universitatea Politehnica Timişoara, pentru a ajuta studenţii şi absolvenţii institutului de studii superioare din domeniul tehnic să-şi găsească o slujbă sau o posibilitate de internship, de efectuare a orelor de practică.
Miercuri şi joi, la Cantina Politehnicii, doritorii vor putea consulta oferta de joburi lansată de firmele prezente cu standuri. De asemenea, sunt oferite stagii de practică şi internship în cadrul acestor companii, special destinate studenţilor care doresc să afle cum se aplică în practică noţiunile teoretice dobândite.
Mulţi dintre cei prezenţi doresc direct o slujbă, chiar de pe băncile facultăţii, pentru a avea deja un viitor profesional asigurat la obţinerea diplomei. În premieră, la târg participă şi companii din domeniul construcţiilor. Lista completă a firmelor poate fi găsită aici.
„Am venit să văd care este oferta, sunt numeroase firme, se caută oameni, dar mulţi se plâng de faptul că ofertele financiare sunt mici. Oricum e greu să faci şi facultate şi să lucrezi. La marile firme programul este dificil, se cer şi ore suplimentare”, am aflat de la un student în anul 3 în cadrul UPT. Totuşi, el spune că ar accepta şi un salariu mai mic dacă oferta profesională este satisfăcătoare şi îi poate asigura un viitor la absolovire.
Evenimentul, unul de succes la toate ediţiile, le-a adus tuturor firmelor prezente în cele zece ediţii de până acum câte o diplomă acordată de UPT în cadrul unei ceremonii la deschiderea oficială a târgului de cariere.
Programul conex al acţiunii este, de asemenea, unul bogat. Vor fi prezentări de firme, discuţii directe cu reprezentanţii acestora, iar studenţii vor beneficia de consultanţă în găsirea unui loc de muncă sau pentru prezentarea în faţa angajatorului. Acţiunea este deschisă şi joi, între orele 10 şi 18.
Citiți principiile noastre de moderare aici!