Crostul nocturn de Ziua Timişoarei, organizat de primărie împreună cu Atletic Club Maraton, a ajuns la cea de-a patra ediţie anul acesta.
Şi nu puţini au fost timişorenii care au ales să facă mişcare şi anul acesta de ziua oraşului lor şi au ieşit la alergat, fie că vorbim despre sportivi sau amatori.
Potrivit organizatorilor au fost peste 400 care s-au înscris online pentru cros, dar nu au venit toţi să îşi ridice kit-ul de participare.
Startul s-a dat sâmbătă la ora 22.00 din faţa sediului primăriei, de pe bulevardul C.D. Loga nr. 1.
Crosul nocturn s-a desfăşurat pe un traseu de aproape 4 kilometri prin zona centrală a oraşului: str. 20 Decembrie 1989 – bd. Vasile Pârvan (prin pasajul Michelangelo) – bd. Corneliu Coposu – întoarcere la fântâna de pe Pestalozzi – bd. Corneliu Coposu – pasaj bd. Vasile Pârvan – Podul Mihai Viteazul – str. 20 Decembrie 1989 – C.D. Loga nr. 1.
Cei mai buni alergători au fost premiaţi, dar a fost organizată şi o tombolă: s-au dat trofee, diplome de participare, tricouri şi vouchere de diferite sume, de la 350 de lei la 100 de lei. La final, toată lumea a avut de câştigat, pentru că a făcut mişcare.
Participarea la cros s-a făcut în schimbul plăţii unei cotizaţii de 20 de lei, iar vârsta minimă a fost de 16 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!