În perioada 15-18 aprilie, polițiștii au ieșit în trafic pentru a-i depista pe teribiliștii care nu respectă legislația rutieră. Cu această ocazie, 1205 șoferi au fost amendați, dintre care 605 pentru că au depășit limita legală de viteză. Dintre aceștia 43 au rămas fără permisul de conducere fiind prinși băuți la volan sau fără permisul de conducere. Totodată au fost întocmite și cinci dosare penale șoferilor prinși fără permis sau la volanul unor mașini neînmatriculate în circulație. Au fost retrase 22 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autoturisme cu defecţiuni tehnice.
„În zilele de week-end, poliţiştii vor continua acţiunile în cadrul campaniei preventive <<Speed>>, organizată la nivel european conform planului de operaţiuni T.I.S.P.O.L., care vizează prevenirea şi combaterea nerespectării prevederilor legale privind regimul legal de viteză. Pentru aceste acţiuni, se vor utiliza toate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospecialele din dotarea structurilor de poliţie rutieră şi ordine publică, urmărind dispunerea acestora şi în sistem cascadă”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!