Concentrica a debutat joi, 19 mai, în Piața Libertății. Aici au fost prezente o mulțime persoane, de la elevi, la sportivi, pensionari, jandarmi, pompieri, oameni de cultură, oficialități ale orașului, persoane cu dizabilități și nu numai. Cu toții, pe rând, au citit pasaje din volumul „O casetă de șerpi” de Petre Stoica, unul dintre cei mai importanți poeți și traducători români postbelici. Lectura urbană a fost pusă la cale de Biblioteca Județean Timiș „Sorin Titel”, care a avut alături sute de participanți.
Textul a fost citit, integral, în aproximativ o oră, iar organizatorii evenimentului spun că vom avea parte și de o a doua ediție, în toamnă.
„E vorba de cel mai mare eveniment organizat de noi până acum, de un concept nou, Concentrica. E vorba de a adapta structura de organizare a spațiilor urbane în care astfel de spectacole de lectură vor fi organizate. Ediția a doua nu se va mai desfășura aici și va purta un nume dat de spațiul respectiv. Promovăm lectura publică, încercăm să consolidăm tradiția lecturii publice în Timișoara și în România, ca fenomen de incluziune socială (…) Toată lumea citește și e și un mod de a spune că strângem cercul, cercul e de fapt în jurul cărții”, a explicat Tudor Crețu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!