„Domnul Ciuhandu şi Consiliul Local Timişoara trebuie să revadă întreaga structură, astfel încât să îşi facă reducerile de acolo. Acolo este birocraţia, nu la teatru şi filarmonică. Eu cer primăriei să se aplece asupra realităţii şi a miezului problemei nu să le arunce într-o periferie în care să găsească o subiectivitate în neabordarea restructurării. Nu este posibil ca în Primăria Timişoara să existe 1.500 de funcţionari. Am înţeles că numai biroul de presă are cinci-şase persoane. E adevărat, primarul are nevoie de multă imagine”, a declarat Tabără.
Deputatul democrat-liberal a declarat că ministrul Administraţiei şi Internelor nu a cerut reduceri la instituţiile de cultură din Timişoara, ci în rândul funcţionarilor Primăriei Timişoara, însă primarul Ciuhandu a scos acele instituţii în faţă deoarece „receptivitatea negativă e mai mare”.
„Ministrul Blaga nu a spus că trebuie să fie reduceri la institutele de cultură din Timişoara. A spus de Primăria Timişoarei. Însă primăria a scos în faţă aceste instituţii pentru că receptivitatea negativă este mai mare”, a mai spus deputatul de Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!