Spectacolele au loc în studioul 202 de pe bulevardul Regele Carol, nr. 9. Sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 19:00, trupa studențeacă joacă „Întâlnirea”, montare a textului lui Eugen Ionescu. Duminică, 22 decembrie, în ultima zi a festivalului, sunt prezentate 2 spectacole: de la ora 17:00 satira socio-politică „Poveşti corecte politic de adormit copiii”, în regia Mădălinei Ghiţescu, iar de la ora 18:00 spectacolul de teatru cu mască „Douăzecişipatru”, ce prezintă un tablou în mişcare al României postdecembriste, pornind de la momentul Revoluţiei din 1989.
,,Festivalul, desfăşurat cu sprijinul Primăriei Timişoara, include în seara finală, din 22 decembrie, proiecţia unui film documentar despre Revoluţia ce ne-a readus libertatea în urmă cu 24 de ani, precum şi un concert acustic cu Bogdan Racz şi premiile teatrale Diogene 2013. Toate evenimentele sunt cu acces gratuit”, precizează actorul Adrian Korek, coordonatorul Teatrului Thespis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!