Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, tâlharul, un bărbat de 33 de ani, a acostat-o pe tânără la miezul nopții de vineri spre sâmbătă și, folosind violența, i-a furat poșeta în care aceasta avea telefonul mobil și portofelul.
Sâmbătă, tâlharul a plecat la cumpărături cu cardul tinerei, folosindu-se de funcția contactless ce permite plăți de până la 100 de lei fără utilizarea codului PIN.
Polițiștii se aflau însă pe urmele lui, iar sâmbătă seara au reușit să îl depisteze în Timișoara.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!