Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, în seara de 12 noiembrie 2018, tânărul de 25 de ani, împreună cu un amic, au cerut unui taximetrist să îi transporte la o anumită destinație. Șoferul a refuzat, pe motiv că ambii tineri erau băuți. Nervoși, aceștia au început să îl înjure și l-au scos din mașină. Apoi unul dintre ei s-a urcat la volan și a demarat. Cei doi tâlhari au ajuns până pe strada Polonă din Timișoara, unde, din cauză că erau beți, au făcut un accident. Mașina scăpată de sub control a intrat într-un autoturism parcat. Cei doi au abandonat apoi vehiculul și s-au făcut nevăzuți.
Unul dintre ei a fost prins, vineri, de polițiștii de frontieră de la Curtici și trimis înapoi în Timișoara pentru a răspunde pentru faptele sale.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, tânărul, de 25 de ani, fiind arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii încearcă acum să dea și de urma celui de-al doilea tâlhar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!