Potrivit polițiștilor locali, au existat foarte multe sesizări cu privire la acea zonă. Oamenii legii spun că au găsit acolo 23 de persoane care locuiau într-o clădire dezafectată ce aparține domeniului public, unde se aflau și foarte mulți minori. Cei care nu au împlinit 18 ani au fost ridicați și dați în grija instituțiilor specializate care să se ocupe de reintegrarea lor în societate. 15 copii își făceau veacul în cuibul de boschetari.
Polițiștii locali au avut parte și de o surpriză: printre cei de acolo au găsit și tâlhari ce acționau în zona Dâmbovița.
„Unul dintre minori, un tânăr de 17 ani, a fost preluat de polițiștii Secției 3 deoarece se sustrăgea cercetărilor în cazul comiterii infracțiunii de tâlhărie, fiind predat ulterior polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara pentru continuarea cercetărilor. De altfel, printre minori se află inclusiv cei sesizați de cetățeni ca făcând parte dintr-un grup suspect de comiterea unor fapte de natură penală precum furturi, tâlhării în zona Dâmbovița și în apropierea unor centre comerciale. În urma acțiunii s-a trecut la salubrizarea locației de către reprezentanții Retim, urmând ca astfel de verificări să fie organizate și în perioada următoare pentru ca persoanele depistate să nu se mai întoarcă în locația respectivă”, au declarat reprezentanții Poliției Locale.
Autoritățile locale spun că au ridicat 12 camioane de deșeuri de pe terenul de pe strada Sulina. La acțiune au participat reprezentanții mai multor instituții: polițiștii de la Secția 3, funcționari de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, de la Direcția de Asistență Socială Comunitară, de la Direcția de Mediu din cadrul primăriei, de la Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse, dar și angajați ai Retim.
Polițiștii locali îi roagă pe timișorenii care cunosc astfel de zone, în care se adună persoane fără adăpost care fac mizerie și creează disconfort, să facă sesizări la Dispeceratul Poliției Locale Timișoara, la nr. 0256.968 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!