Polițiștii din Sânandrei l-au prins, miercuri, pe Iosif B., de 22 de ani din Teremia Mare, tânărul fiind suspectat pentru furt calificat, după ce, la începutul lunii martie, a spart o locuință din Becicherecu Mic. Suspectul a furat din locuința de pe strada Calea Dudeştilor, din localitate, mai multe bijuterii și un telefon mobil. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că tânărul este autorul și unei spargeri, date în luna ianuarie, când a intrat în altă locuință din aceeași localitate, din care a furat mai multe scule electrice.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat. Magistrații au decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a tânărului, care a fost dus în arestul Poliției Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!