Tânărul, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Giarmata, a profitat de faptul că un membru al familiei a lăsat în fața casei, cu cheile în contact. Deși era aproape de comă alcoolică, s-a urcat la volan și a ajuns cu autoturismul avariat în Calea Torontalului din Timișoara, în fața blocului fostei sale prietene, pentru a se răzbuna, spun rudele tânărului. Fosta sa iubită a refuzat să îi deschidă, iar tânărul a spart cu pumnii geamurile de la intrarea în bloc.
Pe Calea Torontalului au ajuns și rudele acestuia, care au observat dispariția mașinii și au bănuit locația spre care se îndrepta bărbatul. Acestea au chemat ambulanța, deoarece tânărul avea nevoie de îngrijiri medicale.
După starea în care se afla autoturismul când a ajuns în Calea Torontalului, polițiștii suspectează că șoferul ar fi fost implicat într-un accident rutier pe drumul de la Giarmata spre Timișoara. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!