Tânărul de 24 de ani avea emis pe numele său un mandat european de arestare pentru mai multe furturi comise pe teritoriul Germaniei. Autoritățile de acolo susțin că în perioada ianuarie-februarie bărbatul ar fi dat mai multe lovituri în țara lor. Suspectul a fost depistat la Timișoara de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, care l-au reținut imediat.
„Tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș. Cel în cauză urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, în vederea efectuării procedurilor de predare către autoritățile judiciare din Germania”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!