Tânărul în vârstă de 24 de ani este cetățean maghiar, iar duminică după-masă s-a prezentat în Vama Cenad pentru a intra în România. Conducea un autoturism Citroen înmatriculat în Ungaria, iar polițiștii de frontieră i-au verificat și permisul de conducere.
„La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere, ce avea însemnele autorităților din Ucraina. Colegii noştri au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto autentic, acesta fiind fals, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că tânărul nu are dreptul de a conduce. Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control în urma frecventării unui curs de conducere auto în Ucraina, plătind suma de aproximativ 200 de euro. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!