Individul era în stare avansată de ebrietate, povestesc polițiștii, și a vrut să intre în supermarketul din Piața 700. O agentă de pază, în vârstă de 34 de ani, a încercat să îl oprească și nu a vrut să îl lase să intre.
Bărbatul i-a smuls însă tonfa și a început să o lovească. Agenta de pază a reușit să folosească spray-ul lacrimogen ce îl avea asupra sa, iar agresorul s-a îndepărtat. A revenit însă să o agreseze pe femeie, dar a fost ridicat de polițiștii sosiți la fața locului.
Oamenii legii l-au luat pe sus pe agresor și l-au dus la secție pentru audieri. Au aflat că individul face parte din rândurile oamenilor fără adăpost și consumase alcool înainte să meargă la supermarket.
El a fost reținut pentru 24 e ore și este acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și de lovire sau alte violențe. Miercuri, urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE. Primele imagini cu agresorul
video: IPJ Timiș
Citiți principiile noastre de moderare aici!