Incidentul s-a petrecut pe Calea Sever Bocu, miercuri, în jurul prânzului. Tânăra de 29 de ani mergea pe stradă în momentul în care a fost atacată. Bărbatul, un om al străzii în vârstă de 21 de ani, i-a făcut avansuri, a pipăit-o și i-a băgat mâna pe sub rochie. Femeia a reușit să scape de el și a sunat imediat la poliție pentru a cere ajutor.
În zonă s-au deplasat polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale, în civil, care au reușit foarte rapid să pună mâna pe agresor. L-au imobilizat și încătușat imediat, în condițiile în care individul a opus rezistență. Bărbatul a fost dus la sediul poliției, unde a fost audiat și, ulterior, reținut pentru 24 de ore. El a fost introdus în arestul IPJ Timiș, iar acum de cazul său se va ocupa un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!