Din primele informații de la fața locului, tânăra de 33 de ani se îndrepta spre Timișoara, când, la un moment dat, la ieșire din localitatea Dumbrăvița, a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un stâlp de pe marginea șoselei.
Martorii spun că, cel mai probabil, tânăra, care mergea pe banda întâi, s-a speriat de o dubiță care circula în aceeași direcție pe banda a doua și a tras de volan. De asemenea, în fața autoturismului BMW se afla o mașină Volkswagen Touareg, al cărui șofer a observat la timp incidentului și a accelerat, astfel încât autoturismul său a fost lovit doar ușor de stâlp.
În urma impactului, autovehiculul BMW a fost grav avariat, iar tânăra a fost rănită ușor.
La fața locului au ajuns echipaje de poliție și SMURD, iar tânăra a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate zeci de minute, cât timp firele de troleibuz de pe stâlp au fost îndepărtate de pe carosabil.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească cu exactitatea circumstanțele producerii accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!