De mai bine de patru ani fără dezinsecție, capitala Banatului risca să fie invadată și anul acesta de țânțari, căpușe și musculițe. Primăria Timișoara a reușit, după șapte luni, să dea drumul licitației pentru dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Primarul Nicolae Robu dă vina pe angajații primăriei pentru că nu se stropește încă în oraș împotriva țânțarilor și a altor insecte. Ba nu erau toate avizele pentru documentație, ba nu era buget. Se iscălește totuși un contract provizoriu, primăria urmând să cumpere prin achiziție directă acest serviciu.
„Vom face achiziție directă, până când vom avea câștigător la licitația demarată pe SEAP. Eu sper că de săptămâna viitoare să putem stropi în oraș. Actele sunt pregătite”, ne-a declarat viceprimarul Farkas Imre.
Greu cu licitația pentru un contract nou
Primăria Timișoara este dispusă să plătească 10 milioane de euro unei firme care să facă, pentru următorii patru ani, dezinsecție, dezinfecție și deratizare în oraș. Vorbim, mai exact, despre 46,02 milioane de lei cu TVA, adică 9,8 milioane de euro. Suma exactă o vom afla abia după ce vom avea un câștigător la licitație.
„În baza acordului-cadru de servicii de delegare a gestiunii vor fi prestate servicii de salubrizare pentru activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public al Municipiului Timișoara. Prestatorul va fi obligat să respecte în totalitate prevederile legale existente în domeniu, va avea obligația de a deține avizele necesare și autorizațiile aferente, precum și obligația de a respecta regulamentul serviciului de salubrizare al Municipiului Timișoara”, se arată în anunțul de participare trimis către SEAP.
Firmele interesate să facă dezinsecție în Timișoara pot depune oferte până în 30 mai, la ora 16, urmând ca acestea să fie evaluate până în 29 noiembrie 2018, la ora 18.
Calculele celor din primărie arată că municipalitatea a cheltuit pentru aceste servicii, din 2011 și până în 2013, aproape 14,5 milioane de lei, mai exact aproximativ 5 milioane de lei în fiecare an.
Mai bine de 4 ani fără dezinsecție ca la carte
Istoria zbuciumată a contractului de dezinsecție și deratizare a Timișoarei a început în toamna anului 2013, când vechiul contract a expirat, iar primăria a scos din nou acest serviciu la licitație. Doar firma Romprest Servicii S.A. a participat, însă a fost descalificată pentru că nu ar fi îndeplinit condițiile din caietul de sarcini. Reprezentanții firmei amintite nu s-au dat bătuți și au acționat Primăria Timișoara în judecată.
Au urmat patru ani în care nimic nu s-a mișcat, municipalitatea așteptând finalul procesului. Cu excepția unei perioade scurte, în 2016, când în Timișoara s-a făcut dezinsecție în regim de forță majoră, deoarece exista amenințarea virusului Zika. Din vara lui 2017, reprezentanții primăriei au semnat un contract cu firma Deraton, care a putut face dezinsecție și deratizare în oraș timp de șase luni, cu 182.000 de lei. Contractul cu Deraton a expirat, însă, în 24 februarie 2018.
În 31 octombrie 2017, primarul Timișoarei se lăuda că municipalitatea a câștigat definitiv procesul cu firma Romprest. A fost nevoie de șase luni pentru ca funcționarii primăriei să poată da drumul unei noi licitații.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2028258″]
[related-post post_id=”2027392″]
[related-post post_id=”2021096″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!