Astfel, în vederea derulării activităților comerciale din cadrul târgului, toți cei interesați pot depune dosarele de înscriere la sediul Casei de Cultură din Timișoara (str. Miron Costin nr.2), până în data de 8 noiembrie, între orele 9 și 12, sau le pot trimite pe adresa de e-mail boe@ccmt.ro, până la data de 8 noiembrie.
„Pot participa persoane juridice (ONG, SRL, PFA, PFI, IF, ÎI) – producători sau comercianți de produse nealimentare, cu specific de Crăciun; persoane juridice (ONG, SRL, PFA, PFI, IF, ÎI) – producători sau comercianți de produse alimentare (cozonac, kurtos, plăcinte, langoși, prăjituri, dulcețuri de casă, siropuri, produse apicole, vin, cafea, sucuri, preparate fast-food, brânzeturi și produse tradiționale din carne, ciocolată, bomboane, zacuscă, conserve de casă etc.). Cererea se poate descărca de aici”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului.
Aceștia au anunțat că nu se percep taxe, comercianții selectați urmând să achite doar contravaloarea energiei electrice consumate, taxa pentru salubrizare la RETIM și taxa de ocupare a domeniului public.
Evenimentul ,,Crăciun în cartierul tău” este organizat de Primăria Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XRobu. La vandut gogosi.
-
Mai are?
-
Pai, daca vrea sa candideze iar primar?
-