Daniel Penescu ne-a povestit că se întorcea cu familia din Timișoara și mergeau spre casă, spre Bocșa, când s-a întâmplat nenorocirea. Copiii erau fericiți în spate, deoarece tocmai fuseseră la cumpărături și aveau hăinuțe noi.
„E foarte greu, trecem prin momente cumplite… A venit în noi o mașină și ne-a nenorocit”, ne-a povestit Daniel Penescu.
Acesta spune că primul său gând, când și-a revenit, a fost către copiii săi.
„Când ne-am revenit, după câteva secunde, m-am întors să văd de copii. Am atins-o pe fată, care stătea cu capul în jos și mi-am dat seama că are gâtul rupt. Am ieșit pe geam, nu știu cum am reușit, că aveam dureri cumplite și am încercat să deschid ușa din spate, să ajung la copii. Am făcut apel să ne ajute cineva”, ne-a mai spus capul familiei Penescu.
Acum, gândurile sale se îndreaptă spre băiețelul său de patru ani, care a supraviețuit accidentului, dar a fost supus unor intervenții chirurgicale complicate și se află în continuare internat la Spitalul de Copii din Timișoara. Starea lui, spun medicii, este stabilă în acest moment.
Vă reamintim că în noaptea de vineri spre sâmbătă un Audi condus de Florin Muntean, un bărbat de 31 de ani, din Oravița, care tocmai începuse o transmisiune live pe Facebook, a intrat într-un tractor care, spun polițiștii, era semnalizat corespunzător, iar apoi a ricoșat într-un autoturism condus regulamentar din sens invers de către profesorul Daniel Penescu.
În urma accidentului, șoferul din Audi, care nu purta nici centura de siguranță deși, potrivit ultimelor imagini surprinse chiar de acesta, avea peste 170 km/h, a zburat prin parbriz și a murit pe loc. Fetița familiei Penescu în vârstă de doar nouă ani a decedat în urma impactului puternic.
Întreaga tragedie ar fi putut fi evitată dacă Florin Muntean ar fi dat dovadă de responsabilitate la volan și ar fi fost atent la drum în loc să cerșească atenție pe Facebook.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2126853″]
[related-post post_id=”2127752″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!