Dacă tot ne distrug drumurile, măcar să
plătească! Aceasta pare să fie ideea
după care s-au ghidat aleşii locali din
Timişoara şi conducerea
primăriei, când au aprobat introducerea unei
taxe de 200 de lei, de anul viitor, pentru autovehiculele
de peste 7,5 tone din afara judeţului
Timiş, care vor tranzita
Timişoara. Camionagiii nu pot folosi
nici centura de ocolire a
Timişoarei din simplul motiv
că… nu o avem, este în lucru de ani buni,
beneficiarul lucrării fiind Compania
Naţională de Autostrăzi
şi Drumuri Naţionale.
Autorităţile judeţene dădeau
totuşi asigurări, zilele trecute, că centura
va fi gata până în toamnă.
Taxaţi la fiecare tranzit
Aşa că, dacă hotărârea de
consiliu local privind stabilirea taxelor şi a
impozitelor locale pe 2010 nu va fi atacată în
instanţă de firmele de transport, Prefectura
Timiş sau alţi contestatari, de
anul viitor cine vrea să intre în
Timişoara plăteşte!
Oficialii municipalităţii i-au asigurat pe
aleşi că prevederea este legală, mai ales
că există deja “precedentul
Mazăre”, iar aceştia au aprobat, în
şedinţa de marţi, proiectul de
hotărâre. Modul în care va fi
colectată această taxă de tranzit de la
camionagii care intră în oraş urmează
să fie stabilit, printr-o altă
hotărâre de consiliu local, până la
finele acestui an. “Vor plăti de fiecare
dată când tranzitează
Timişoara, ca
iepuraşii”, a declarat secretarul
primăriei, Ioan Cojocari. “Locuitorii
judeţului Timiş vor fi
scutiţi de această taxă. Este o taxă
care vine în sprijinul reabilitării drumurilor
din Timişoara şi pentru a
împiedica tranzitul maşinilor grele prin
oraş”, a adăugat Violeta Mihalache,
şefa Direcţiei Comunicare a
municipalităţii.
Ciuhandu: “Să ocolească
Timişoara!”
Cât despre ce variante au transportatorii,
primarul Gheorghe Ciuhandu a declarat că…
nu-l interesează, iar cei care nu vor să
plătească n-au decât să
ocolească Timişoara.
“Câtă vreme şoseaua
Timişoara-Lugoj este o mizerie,
câtă vreme oraşul este tranzitat de
maşinile de mare tonaj de ani de zile,
fără ca Ministerul Transporturilor să
fie interesat, n-are decât să se
găsească o soluţie de tranzitare prin
alte judeţe, prin alte ţări, nu-i
problema oraşului Timişoara
să suporte toate aceste mizerii. Să
meargă prin Arad, prin Deva, prin
Reşiţa, să ne lase! Dacă nu sunt
bani la guvern pentru noi, o să facă
municipiul bani”, a spus
Ciuhandu.
Consilierii PD-L au propus eliminarea taxei de tranzit
din proiectul de hotărâre, pe motiv că
nu se oferă alternative, iar valoarea acesteia
este prea mare, dar ceilalţi aleşi nu au fost
de acord.
Citiți principiile noastre de moderare aici!