Funcționarii municipalității se întorc în birouri, conform programului normal, din 8 ianuarie. La Direcția Fiscală însă, programul de lucru cu publicul revine la normal din 15 ianuarie. Până atunci pot fi încasate totuși obligațiile care constă în amenzi, în cadrul Biroului Evidență Contribuabili și Încasări Bugetare.
Tot de luni, 15 ianuarie, pot fi depuse și cereri de eliberare a certificatelor de atestare fiscală.
Vă reamintim, valoarea impozitelor nu s-a modificat la Timișoara, însă mai mulți timișoreni vor plăti impozite chiar și de cinci ori mai mari pentru că nu și-au întreținut clădirile sau terenurile. Reprezentanții primăriei au decis deja cine sunt primii timișoreni care plătesc taxă pe paragină atât la clădiri, cât și la terenuri.
Ca o noutate față de anul trecut, în 2018, cei care fac lucrări de îmbunătățire a cadrului arhitectural-ambiental sunt scutiți de la plata impozitului. De asemenea, sunt taxe ceva mai mici pentru cei care ocupă domeniul public cu schele, pentru reabilitarea clădirilor.
Timișorenii care plătesc impozitele integral până în 31 martie beneficiază de o bonificație de 10%.
Articole pe aceeași temă
Taxele si impozitele pe 2018 raman la fel, cu cateva exceptii
Noile taxe pentru schelele de pe domeniul public, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!