Incidentul s-a petrecut joi seară în jurul orei 21.20, însă a fost anunțat la poliție de un coleg al taximetristului cu aproape o oră întârziere.
Cel care susține că a fost atacat le-a povestit polițiștilor că, în stația din fața hotelului Continental, în mașina sa a urcat un tânăr, îmbrăcat în negru, până în 30 de ani. I-a cerut să îl ducă undeva în apropierea Parcului Rozelor, dar înainte de a ajunge la destinație l-a atacat și înțepat superficial în zona gâtului cu un obiect ascuțit. Agresorul ar fi fugit apoi.
Taximetristul a depus acum plângere la poliție, iar oamenii legii fac cercetări pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!