Totul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Timișoara. Taximetristul a fost trimis de dispecerat la o comandă, însă în momentul în care a ajuns acolo a fost luat la bătaie de client. Mai mult, acesta i-a furat mașina și a plecat cu ea la plimbare, au povestit colegii victimei. Ceea ce nu știa hoțul este că tableta taximetristului a rămas în autoturism, cu aplicația de comandă pornită.
Astfel, colegii din dispecerat ai bărbatului au putut să le dea în permanență polițiștilor locația autovehicului. Hoțul a fost urmărit de oamenii legii până la Șag, iar apoi a ajuns la Parța, unde s-a răsturnat cu mașina într-un șanț. Bărbatul a fost reținut, iar în acest moment dă declarații în fața procurorilor.
UPDATE. Polițiștii au stabilit că tâlharul este un tânăr de 18 ani care l-ar fi amenințat pe taximetrist cu un cuțit.
„Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale care au stabilit că tânărul l-ar fi ameninţat cu un cuţit pe şoferul de taxi, ar fi sustras autoturismul pe care l-ar fi condus pe drumurile publice, iar pe raza comuneiPeciu Nou ar fi pierdut controlul volanului, intrând într-un şant. Totodată, la câteva sute de metri depărtare de autoturism, poliţiştii au găsit portmoneul şoferului şi cuţitul despre care există suspiciuni că ar fi fost folosit de tânăr”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș
Mai mult, în urma verificărilor, oamenii legii au aflat că tânărul agresor nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Din cercetări a mai reieşit că, acesta este bănuit şi de furtul a 300 de lei din portmoneul şoferului şi a unei tablete din autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie, furt calificat şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând ca procurorii să dispună măsurile legale. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţii nfracţionale a bănuitului”, au mai precizat reprezentanții IPJ Timiș
Citiți principiile noastre de moderare aici!