Sâmbătă după-masa, în jurul orei 17, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați de polițiștii locali cu privire la faptul că au depistat în Piața Huniade un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care se afla la volanul unui autoturism având permisul de conducere suspendat.
„În momentul în care conducătorul auto a fost legitimat de reprezentanții Direcției Poliției Locale Timișoara, acesta le-a declarat că a oprit pentru a aștepta niște clienți, deoarece efectuează activități privind transportul de persoane, precum și faptul că ar avea permisul de conducere suspendat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
În urma verificărilor suplimentare efectuate de polițiștii de la Rutieră, a ieșit la iveală că bărbatul avea permisul de conducere suspendat până în data de 2 septembrie.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „conducere a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”.
Trimite articolul
XNu a avut rabdare inca 3 saptamani. Acum o sa aibe nevoi de muuuult mai multa rabdare pana sa aibe iar permis. Unde nu-i minte …
Acum poate sa-si ia risca. Sau sa livreze pizza cu … moto-pasul.
Pai profesioniștii nu trebuie să aibă pedepse mai mari? Fiind la muncă s-a sesizat ITM?