Bărbatul, Adrian G., are 40 de ani şi este
din Timişoara. El reprezintă o societate de
contabilitate care avea contract cu o
firmă de construcţii din
Deta. În perioada 2005-2008
contabilul a falsificat mai multe
ordine de plată cu care a scos aproape 600 de mii
de euro din conturile firmei de
construcţii.
Pentru a-şi acoperi urmele în faţa
celor de la Finanţe, acesta a falsificat
şi bilanţurile contabile.
„Învinuitul, în calitate de
administrator al unei societăţi comerciale
din Timişoara, în perioada august 2005
– decembrie 2008, în baza contractului
incheiat cu o societate comercială din Deta, a
întocmit documente contabile cu
date nereale pentru perioada 2006-2007, documente pe
care a aplicat prin fotocopiere ştampila
Direcţiei Generale a Finanţelor Publice
Timiş– Administratia Finantelor Publice Deta
şi pe care a înscris numere de
înregistrare nereale, inducând astfel
în eroare pe reprezentanţii legali ai
societăţii contractante”, spune
Sergiu Rus, purtător de cuvânt al
Poliţiei Timiş.
Contabilul este acum urmărit
penal acum pentru fals în înscrisuri sub
semnătură privată, uz de fals, fals
în declaraţii, înşelăciune,
evaziune fiscală şi fals la legea
contabilităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!