Trupa Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara joacă unul dintre spectacolele sale, miercuri, de la ora 20, în clubul „Rost” (strada János Bolyai – perpendiculară pe str. Lucian Blaga): „Omul de Zăpadă”, după un text de Lia Bugnar. Interpretează actorii Oana Petrescu şi Ionuţ Peia.
„E mai greu să scrii despre tine însăţi decât să scrii o piesă de teatru sau un scenariu de film. Variantele de a o face sunt atât de variate că nu ştii pe care să o alegi. Să scriu chiar exact ce e în capul meu la 34 de ani, să scriu mai degrabă cum aş fi vrut să fiu la 34 de ani (în fond visele unui om sunt importante… adică poţi să îţi faci o părere despre el ascultându-le… cel puţin eu una aş putea)? Sau să scriu o chestie care să nu spună mare lucru, dar să fie plină de farmec şi haz? E complicat, vă zic…“, susține Lia Bugnar, citată de Thespis.
Intrarea la spectacol este liberă, iar rezervări de locuri se pot face telefonic, la nr. 0745602161.
Citiți principiile noastre de moderare aici!