George Orwell a publicat „Ferma Animalelor” în 1945, romanul satiric bucurându-se de un real succes. La aproape 70 de la prima tipărire, universul descris de Orwell rămâne la fel de actual, iar problemele prezentate se regăsesc și în prezent.
Astfel, folosindu-se de povestea animalelor de la fermă, Teatrul Auăleu, în frunte cu Ovidiu Mihăiță care s-a ocupat de punerea în scenă a piese, le va oferi iubitorilor de teatru posibilitatea să urmărească un spectacol inedit. „Ferma Animalelor” va fi prezentată la Teatrul Auăleu, sâmbătă și duminică de la ora 19:30.
„Christine Cizmaş, Ioan Codrea, Ionuţ Pîrvulescu, Cari Tibor, Andrei Racolţa şi Ovidiu Mihaiţă îşi cer scuze în faţa porcilor, a vacilor, a cailor, a oilor, a măgarilor, a câinilor precum şi în faţa tuturor celorlalte viețuitoare şi dobitoace fiindcă trebuie să se folosească de imaginea lor pentru a spune această poveste omenească. Vă rugăm să înţelegeţi că unele dobitoace din regnul uman nu ar putea accepta o asemenea poveste şi s-ar supăra, ne-ar bate, ne-ar amenda sau cine ştie ce altă grozăvie… aşa că vă rugăm să ne înţelegeţi, nu e vorba de voi, e vorba de noi, dar cu toate că am trecut din totalitarism în democraţie prin sângele unei revoluţii, încă suntem nevoiţi să umblăm cu măşti”, transmit artiștii care vor pune în scenă spectacolul.
Cei care vor să se bucure de spectacolul celor de la Auăleu pot face acest lucru atât sâmbătă, cât și duminică, iar prețul unui bilet de intrare este 20 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!