Vă reamintim, Lucian Vărșăndan, fostul director al teatrului, nu mai poate ocupa această funcție, susțin cei din Primăria Timișoara, pentru că nu ar îndeplini condițiile legate de studiile pe care trebuie să le aibă un manager al unei instituții de cultură. Legea spune că trebuie să aibă „studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției”, Vărșăndan fiind absolvent de Litere și Drept. Reprezentanții Primăriei Timișoara au refuzat să mai încheie un nou contract de management cu Lucian Vărșăndan, cel care a condus timp de zece ani instituția de cultură.
În luna noiembrie a anului trecut, primarul Nicolae Robu a decis să pună un nou director, cu titlu interimar. Mai precis, a fost delegat să conducă Teatrul German chiar directorul adjunct, Ioan Boldurean, fost director la Avicola și la Fabrica de Ciorapi. Boldurean era de 17 ani adjunct al teatrului și are formare de inginer mecanic. Delegarea a expirat, iar Robu a prelungit actul pentru câteva luni, anunțând că la un moment dat va fi organizat un concurs pe post.
„I-am dat lui Ioan Boldurean un nou mandat, nu mai știu dacă pe trei luni sau pe șase luni. Vom face concurs. Procedura de concurs este declanșată. Nu putem să facem altceva”, ne-a spus Robu.
Situația de la Teatrul German de Stat este asemănătoare cu cea de la Muzeul de Artă, instituție care ține de Consiliul Județean Timiș. Acolo, director nu este un absolvent de artă, ci un istoric. Primarul Nicolae Robu susține că nu e problema lui ce se întâmplă în ograda altora. Oricum, el nu-și amintește cine și-a dat seama că Vărșăndan nu îndeplinește toate condițiile cerute de lege.
„E problema fiecăruia cum respectă legea. În ceea ce mă privește, eu respect legea cu sfințenie. În momentul în care mi s-a adus textul de lege și l-am citit eu însumi, mi-am dat seama că trebuie organizat concurs în conformitate cu prevederile legii. Punct. În cazul lui Lucian Vărșăndan nu s-a știut la acel moment. Sesizarea că s-a schimbat legea a venit târziu. Nu știu cine este cel care a făcut sesizarea, mie mi-a sesizat situația Rodica Aurelian, șefa Serviciului Resurse Umane. Dar nu asta este important, important este dacă e corect sau nu prin prisma legii. Corect prin prisma legii este ceea ce am făcut noi. Am stopat atribuirea unui nou mandat prin acel mecanism, pe motiv că nu sunt întrunite condițiile legale actuale. Punct. Dacă alții nu respectă legea, e treaba lor”, ne-a explicat edilul-șef.
Primarul Timișoarei susține că nu mai are ce face în ceea ce-l privește pe Lucian Vărșăndan, cel care a condus în ultimii zece ani instituția de cultură.
„Nu se studiază problema, legea e lege și se aplică. Nu se schimbă această poziție a mea nici prin rugăminți, nici prin presiunile nimănui. Nici nu mai vreau să discut subiectul. I-am propus lui Lucian Vărșăndan să-l numesc interimar până la concurs. Ce alt semn că nimeni nu are nimic cu el mai vrea cineva? Nu vrea să se conformeze, se aplică legea și cu asta basta”, a conchis Robu.
Noul director delegat de primar are 61 de ani și este inginer ca formare. S-a născut în 15 ianuarie 1957 în localitatea Șuștra din Timiș. În 1982 a absolvit Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica din Timișoara. A fost director comercial la societăți precum Avicola și Fabrica de Ciorapi, respectiv director la Getax. Începând din 2000, Ioan Boldurean a fost încadrat ca director adjunct al Teatrului German de Stat Timișoara.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1931736″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!