Spectacolul Teatrului Național din Timișoara, O Scrisoare Pierdută, aparține pe deplin zilelor noastre, în contextul Anului Caragiale. Actualitatea spectacolului rezidă din acuitatea cu care proiectează societatea și, totodată, reprezintă o pledoarie pentru binele moral al acesteia.
„După 138 de ani de la apariția SCRISORII PIERDUTE, o <<scrisorică de amor>>, un bilețel, un telefon, un mesaj sau un e-mail mai mult sau mai puțin înlăcrimate și ondulate de suspine, continuă să țină locul legilor, al moralității, al principiilor. Cine cu cine e – este mai important decât dacă <<persoana în cauză>> are valoare; mai bine zis, tragicomedia zilelor noastre se referă la faptul că valoarea vine din lipsa valorii”, afirma regizorul spectacolului Ada Lupu Hausvater.
Actrița Claudia Ieremia este interpreta personajului Zoe, personaj pentru care a fost, de altfel, nominalizată la premiul UNITER pentru cel mai bun rol principal. I se alătură excelentul actor Ion Rizea, laureat al premiului UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar (2021). De asemenea, distribuția cuprinde și alte nume de vârf ale trupei Teatrului Național: Romeo Ioan, Matei Chioariu, Doru Iosif, Cătălin Ursu, Bogdan Spiridon, Andrei Chifu, Adrian Jivan, Ionuţ Iova și Andrei Zgăbaia.
Costumele sunt creația designerului Alina Lățan-Samaras, iar spațiul scenografic îi aparține lui Zsolt Feherváry. Echipa de creație este completată de compozitorul Cári Tibor și de light-designerul Lucian Moga.
Reprezentația spectacolului în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, ediția a VII-a, la Chișinău este finanțată de Ministerul Culturii din România, cu sprijinul Institutului Cultural Român.
Citiți principiile noastre de moderare aici!