Premiera spectacolului va avea loc joi, 28 noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a TNTm.
„O poveste plină de neprevăzut, Sarea în bucate este o aventură minunată pentru cei mici (şi nu doar pentru cei mici), o aventură în care toţi cei care intră alături de actorii Mădălina Ghiţescu-Petre, Adriana Sâncrăian, Iuliana Crăescu, Ana-Maria Pandele, Nicolae Pârvulescu, Raul Bastean, Mălina Manovici, Daniela Bostan, Laura Avarvari, Adrian Jivan, Luminiţa Tulgara, Claudiu Dogaru, Angelo Duciuc şi Ştefan Roman vor afla câte ceva despre prietenie, despre iubire, şi despre… gustul adevărului”, promite secretarul literar al TNT, Codruța Popov.
Regia spectacolului este semnată de Mirela Puia, căreia i se alătură Krisztina Nagy (scenografia), Sebastian Hamburger (muzica) şi Lucian Matei (video-design).
Citiți principiile noastre de moderare aici!