Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timişoara organizează prima sesiune publică de informare, în cadrul proiectului transfrontalier „Virtual Theater- Cultural Bridge” E-THEATRUM. Evenimentul se va desfăşura marţi, 2 octombrie 2012, de la ora 18, în holul Teatrului Maghiar (str. Alba Iulia nr. 2, Timişoara), şi va fi condus de mentorii angajaţi în proiect, care ăi vor prezenta pe participanţii selectaţi ai proiectului.
Proiectul „Virtual Theather – Cultural Bridge” HURO/1001/162/1.2.2. se derulează în perioada 1 iulie 2012 – 30 iunie 2013 şi beneficiază de susţinerea Uniunii Europene, printr-o finanţare în valoare de 274.067,11 euro în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România, prin cofinanţarea Fondului European de Dezvoltare Regională.
E-THEATRUM este un proiect conceput pentru a reuni producători, e-traineri, tineri cu aptitudini artistice, actori şi spectatori din spaţiul HU – RO şi de a realiza, împreună, un pod cultural, care oferă noi posibilităţi de comunicare şi conexiune între Public şi Teatru. Cincizeci de tineri talentaţi, din Ungaria şi România, sunt implicaţi în întreaga derulare a proiectului, atât în componenta de e-learning, proiect-pilot, cât şi în cadrul unui Spectacol simultan în limba engleză care va fi creat şi pe care aceştia îl vor susţine. De asemeni, 2000 de tineri talentaţi, din ambele părţi ale graniţei româno -maghiare, care doresc să îşi dezvolte aptitudinile artistice, vor fi implicaţi în programul „Virtual Theatre”, 50 de studenţi la facultăţile cu profil artistic din cele două ţări vor participa la pregătirea Spectacolului – simultan, alături de tineri actori, regizori, coregrafi, producători, specialişti în IT, sub îndrumarea a 10 mentori. Realizarea unui portal, a unui manual electronic de pedagogie artistică şi a unui spectacol simultan, susţinut în cele două ţări, sunt câteva dintre rezultatele semnificative vizate de proiect.
Citiți principiile noastre de moderare aici!