„Evenimentul este primul dintr-o serie de întâlniri dedicate ezoterismului, societăților secrete, misticismului și spiritualității. Întâlnirea de săptămâna aceasta va consta într-o expunere a istoriei, a simbolisticii și a misiunii ordinului templier de ieri și de astăzi. Cei care vor fi prezenți vor putea afla răspunsuri la întrebările lor de la persoanele cele mai avizate să le răspundă”, susţin organizatorii.
Ordinul Templului este unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare creștine, fondat fiind la inițiativa francezului Hugo van Payens în anul 1119 în Ierusalim, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii creștini în Țara Sfântă.
Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptul papei Inocențiu al II-lea în 1139 . Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți după codul lor vestimanetar: o mantie albă cu o cruce roșie. Ei erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor. Membrii Ordinului care nu erau cruciaţi au creat o puternică infrastructură economică în întreaga lume creştină, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar. Între multele legendele legate de templieri , cea mai vehiculată vizează ocuparea inițială a Muntelui Templului din Ierusalim și speculații în legătură cu relicvele pe care templierii le-ar fi putut găsi acolo, cum ar fi Sfântul Graal sau Arca Testamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!