Terapia prin muzică este o complexă metodă psihologică care utilizează sunetul, în toate formele sale, în vederea promovării, menţinerii şi restaurării sănătăţii mentale, fizice şi emoţionale. Muzicoterapia se adresează unei game largi de nevoi, fiindu-i demonstrată eficienţa la copiii cu dizabilităţi în învăţare, autism, tulburări comportamentale, la adulţii cu depresii sau traume de anxietate, la persoanele vârstnice cu Parkinson sau demenţă.
La Timişoara s-a sărbătorit, luni, 16 noiembrie, pentru prima dată în România Ziua Europeană a Terapiei prin Muzică printr-un eveniment deschis publicului organizat de Fundaţia de Abilitare Speranţa.
“Muzica poate trezi amintiri care pot rezona puternic cu sentimentele noastre, ajutându-ne să le exprimăm şi să comunicăm cu ceilalţi. De multe ori nici nu realizăm cât suntem de influenţaţi de muzică, dar cercetările arată că muzica e benefică pentru creierul nostru, pentru corp, ne face să ne mişcăm şi ne redă o stare de bine. Prin activităţile specifice de muzicoterapie creştem şansele de abilitare pentru copiii cu dizabilităţi sau decalaj în dezvoltare, cu scopul dezvoltării abilităţilor motrice, de comunicare, dezvoltăm curiozitatea şi încurajăm descoperirea instrumentului muzical prin simţ tactil şi auditiv, antrenăm anticiparea şi memorarea jocului, dezvoltăm controlul intenţional şi autocunoaşterea, dezvoltăm auzul, stimulăm imaginaţia şi creativitatea”, spune Monica Rotaru, muzicoterapeut la Fundaţia de Abilitare Speranţa.
Statisticile arată, în urma sesiunilor de terapie prin muzică, creşteri ale abilităţilor copiilor în următoarele sfere: atenţie şi capacitate de concentrare – peste 25 la sută creştere, vocalizare şi limbaj – peste 20 la sută creştere, interacţiune şi cooperare – 30% ; abilităţi cognitive – 23 la sută; abilităţi motrice – l8%: abilităţi emoţionale – 26%.
Fundaţia de Abilitare “Speranţa” este singura organizaţie din zona de vest a României unde se desfăşoară terapie prin muzică pentru copiii cu diverse dizabilităţi. Terapia prin muzică a fost introdusă în cadrul fundaţiei în luna martie 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!