Florin Teodorescu susţine că din 2002 a început demersurile pentru a primi aprobare în vederea construirii terasei lipite de Sala Olimpia. În 2005, în urma unui „acord tacit” al municipalităţii, el a făcut această investiţie. După şase ani de funcţionare, primarul Gheorghe Ciuhandu a semnat o dispoziţie de demolare a terasei, deoarece aceasta nu avea aprobarea Primăriei Timişoara.
Joi dimineaţa, la ora 10, la faţa locului trebuiau să sosească reprezentanţii municipalităţii timişorene pentru a pune în aplicare decizia primarului, însă Florin Teodorescu a anticipat acţiunea şi a chemat proprii muncitori pentru a demola construcţia.
„După informaţiile pe care le avem noi, au fost parcurşi toţi paşii necesari, s-au vizat şi soluţii amiabile, dar fără rezultat. Ca urmare, s-a emis dispoziţie de demolare a acestei terase care nu are autorizaţie de funcţionare”, a declarat Iustinian Staicu, reprezentantul Poliţiei Locale la această acţiune.
El a precizat că terasa a funcţionat până acum deoarece „procedura e greoaie” şi „implică foarte multe operaţiuni de verificare şi cercetare”.
Timişorenii care merg la sala de culturism condusă de Florin Teodorescu sunt revoltaţi de această decizie şi cred că demolarea terasei este un prim pas într-un proces care va conduce la închiderea sălii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!