Cele două terenuri se află în administrarea primăriei din Sânnicolau Mare. Pe unul dintre ele au fost montate mai multe porți de fotbal din aluminiu cumpărate de la bugetul local pentru sportivii din localitate.
„Au venit cei cu elicopterul, au încercat să aterizeze pe stadion fără acord. Noi pe marginea terenului aveam porțile amplasate. Numai ce au fost anul trecut cumpărate, fiecare costă cam 500 de euro. Când au încercat să aterizeze peste gardul stadionului cel cu elicopterul s-a speriat și, din ce am înțeles, două porți sunt îndoite, iar două au zburat peste un gard de plasă de sârmă de 1, 80 m. Ele nu sunt fixate, sunt de trei ori mai mari ca cele de handbal și sunt de aluminiu să poată fi mutate unde este nevoie”, a povestit Dănuț Groza, primarul din Sânnicolau Mare.
După ce au avariat terenul, polițiștii de frontieră au încercat din nou să aterizeze în zonă, de această dată pe o altă bază sportivă.
„După incident, pilotul s-a dus și a aterizat pe cel de-al doilea stadion. Acolo a făcut gropi în gazon. Am luat legătura cu poliția de frontieră de la Sânnicolau Mare și au spus ca n-au avut ce să facă și că n-a depins de ei, că au venit de la București. Au trimis militari să astupe găurile din cel de-al doilea stadion. Au făcut o grămadă de găuri. Deranjul mare este că nu există nicio comunicare, puteau să dea un telefon, să anunțe. Nici astăzi nu am înțeles ce manevre făceau”, a mai spus Dănuț Groza.
Reprezentanții Poliției de Frontieră de la Timișoara susțin că au încercat să ia legătura cu cei de la Primăria Sânnicolau Mare. A fost trimis chiar șeful de sector din Sânnicolau Mare să vorbească cu edilii, însă, cei de la primărie au transmis că nu există nici o problemă. Polițiștii susțin că elicopterul este sosit în zonă de la București și are o misiune de patrulare a fâșiei verzi din zonă. Mai mult, acțiunile de acest gen se vor intensifica în perioada următoare.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timișoara vor executa în perioada 24.02.2014 – 28.02.2014 misiunile de supraveghere a frontierei de stat cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Misiunile aeriene ale elicopterelor aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie în sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul ITPF Timișoara se vor intensifica în perioada următoare la frontiera externă cu Serbia cu scopul de a combate migraţia ilegală şi contrabanda”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!