Epopeea competiției lansată de Primăria Timișoara continuă. Dacă în luna martie reprezentanții municipalității anunțau o listă a câștigătorilor parcelelor gratuite acordate de primărie, iată că tinerii timișoreni nu au intrat în posesia terenurilor nici la sfârșitul lunii octombrie. E nevoie de o hotărâre de consiliu local pentru ca aceștia să poată primi terenurile, dar în primărie nu se mișcă nimic.
Repartizarea parcelelor nu a fost primită cu brațele deschise de toți cei care au depus contestații la lista făcută publică de cei din primărie. Unii nemulțumiți sunt dispuși să meargă chiar și în instanță. Așadar, distribuirea de terenuri este blocată acum de o anchetă, anunță Robu.
În luna martie a acestui an, tion.ro anunța lista celor 128 de norocoși care beneficiază, conform Legii 15/2003, de un teren gratuit de la primărie. Printre aceștia se numărau și angajați din primărie, dar și un consilier local PNL, precum și fiul unui alt consilier local și fiul șefei Serviciului Resurse Umane din primărie. Îngrijorat de o situație de incompatibilitate, primarul Nicolae Robu nu a vrut să meargă mai departe cu proiectul, așa că a cerut ajutorul celor de la Agenția Națională de Integritate. În luna mai, Robu a scris ANI, dar răspunsul a venit abia în august. Concluzia celor cinci foi trimise de specialiștii ANI este că nu ar fi situații de incompatibilitate, dar ar fi vorba despre conflict de interese.
La sfârșitul lui august, după ce a primit răspunsul de la ANI, primarul Nicolae Robu ne asigura că va supune lista finală atenției consilierilor locali, pentru ca cei 128 de tineri să primească ceea ce le-a fost promis. Iată că suntem aproape în noiembrie și asta nu s-a întâmplat. Câțiva tineri au vrut să afle de la primărie de ce se stagnează cu repartizarea, însă li s-a spus doar că ar exista două dosare pe rol deschise de persoane nemulțumite de rezultatul contestației și că trebuie să mai aștepte.
Ce spune primarul Robu? Primăria nu este chemată în judecată, dar se desfășoară o anchetă. Ca de obicei, edilul-șef nu știe să le spună mai multe celor 128 de tineri care stau cu 10.000 de euro blocați în conturi, atât cât a fost garanția pe care trebuiau să o depună ca să primească teren.
„Este o plângere făcută de cineva că nu i-a fost luată în considerare contestația. Nu suntem trimiși în judecată, nici măcar despre asta nu este vorba, dar este sub anchetă. Au fost chemați cei care se ocupă de problemă să dea declarație, la procuratură sau la poliție, nu știu exact”, a explicat Robu pentru tion.ro.
Prin urmare, nu se știe exact când ar putea intra lista câștigătorilor în atenția consilierilor locali, pentru ca tinerii să poată intra în posesia terenurilor gratuite de la primărie.
Cei 128 de tineri norocoși ar trebui să primească câte o parcelă de 300 metri pătrați, în zona Ovidiu Balea. Nici nu s-a terminat bine prima repartizare, că primarul Robu anunța recent că vrea să facă și o a doua sesiune.
[related-post post_id=”1890359″]
[related-post post_id=”1805924″]
[related-post post_id=”1733962″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!