Consilierii locali au reușit, din a doua încercare, să valideze lista terenurilor care vor fi atribuite în baza Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor între 18 și 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală, pentru anul 2019. La ședința precedentă proiectul a fost retras, după ce a apărut pe ordinea de zi suplimentară a plenului extraordinar. Legea spune că este nevoie de o hotărâre de consiliu local pentru ca terenurile să poată fi atribuite, iar HCL-ul a fost votat în sfârșit marți, 29 ianuarie.
Practic, terenurile sunt disponibile acum legal să fie împărțite, funcționarii din primărie având de aproape doi ani lista nominală a tinerilor care vor intra în posesia parcelelor. Vor fi însă și mici modificări: ultimele două persoane dinainte de linie vor pica sub linie, după ce doi tineri au contestat lista în instanță și au câștigat procesele cu primăria.
Ce rămâne de făcut? Comisia tehnică din primărie care se ocupă de procedură se va întruni să pregătească lista nominală finală care va fi înaintată consiliului local.
„Vom aștepta să se valideze votul, iar în 24 de ore sau cel târziu 48 de ore comisia se întrunește din nou. Lista propusă în 2016 va fi modificată și vor fi incluse cele două persoane care au câștigat în instanță. Acum totul depinde de consiliul local, dacă se votează lista, atribuirea se poate face repede. Depinde și de oameni, sunt totuși 128 persoane”, a explicat viceprimarul Farkas Imre, președintele comisiei speciale din primărie.
Odată validată lista nominală, tinerii vor trebui să depună declarații pe proprie răspundere că între timp nu au devenit proprietari, în cazul în care și-au cumpărat teren de casă sau un apartament urmând să fie descalificați. Apoi se vor împărți parcelele.
PMT va trebui să decidă cum împarte mai exact cele 128 de terenuri, pentru că suprafețele lor nu sunt egale: 44 de parcele au 252 mp, iar 84 au 276 mp.
Ca să beneficieze de terenuri, tinerii trebuiau să aibă domiciliul în Timișoara, să nu aibă mai mult de 35 de ani și să depună o garanție de aproape 10.000 de euro, pentru a dovedi că au cu ce să înceapă lucrările la casa mult-dorită. Concursul de dosare a început în prima parte a lui 2017, iar în primăvara aceluiași an a fost făcută publică o primă listă a câștigătorilor. 209 de tineri s-au înscris în competiție, însă primăria a pus la dispoziție doar 128 de parcele în zona Ovidiu Balea.
Lista nominală a tinerilor până în 35 de ani care primesc terenuri de la primărie a fost publicată în urmă cu doi, mai exact la sfârșitul lui martie 2017.
Printre norocoșii câștigători aleși de Comisia de evaluare formată în iarna lui 2016 se regăseau apropiați de-ai primarului Nicolae Robu, unii angajați în primărie: Sanda Greblă, tânăra care avea grijă de agenda primarului Timișoarei, Cătălin Iapă, tânăr consilier personal al edilului sau Grigore Grigoroiu, tânăr consilier local PNL, care între timp s-a retras de pe listă. Mai vorbim și despre fiul consilierului local independent Ilare Bordeașu, fiul șefei Serviciului Resurse Umane din PMT, dar și despre alți angajați. De menționat este și faptul că ar fi vrut un teren pentru casă gratuit de la primărie și city managerul Robert Kristof, însă acesta nu a obținut punctajul necesar.
Ca să fie sigur că nu există situații de incompatibilitate, primarul Nicolae Robu a cerut opinia ANI, care a concluzionat că „situațiile prezentate nu generează o situație de incompatibilitate”. Edilul-șef a fost mulțumit de răspuns și a promis că duce lista pentru aprobare în consiliul local, dar n-a mai ajuns cu ea.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2181842″]
[related-post post_id=”2158591″]
[related-post post_id=”2158591″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!