Bărbatul a fost urmărit în trafic de polițiștii de frontieră după ce a refuzat să oprească la semnalele lor, joi seară, pe drumul ce leagă Grabațul de Lenauheim. Individul a lovit în timpul urmăririi o autospecială a poliției de frontiere. A gonit până în Grabaț acolo oamenii legii l-au blocat în cele din urmă. Bărbatul a încercat să abandoneze autoturismul cu care transporta țigări și a agresat chiar și un polițist de frontieră, însă a fost prins.
Individul transporta țigări de contrabandă, iar polițiștii îl aveau în vizor. În autoturismul său au fost găsite 5010 pachete cu țigări fără timbru care au o valoare aproximativă de 75.000 de lei.
„În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate.Totodată, şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă şi ultraj, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile, iar la finalizare vor fi luate masurile legale ce se impun”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Trimite articolul
XSi eu care credeam ca spiritul banatean a disparut… Nu, dom’le, e cat se poate de viu! Ba chiar fumeaza ca un turc din vremea cand Banatul era pasalac.
Asta o fi zburat cu masina peste vama de nu l-au gasit vamesii cu tigarile. Daca a trecut insa prin vama, ar trebui dati afara si acuzati la randul lor de contrabanda toata tura din ziua aia, pentru ca acolo exista camere. Dar cum la noi nu raspunde decat fraierul care a pierdut tigarile lucrurile vor continua tot ca pana acum.
O trebuit sa facă loc la altul cu relații mai sus!