Conform datelor transmite de Institutul Național de Statistică (INS), care coordonează Recensământul Populației și Locuințelor din România, din 14 martie (când a început oficial Recensământul) până la finalul zilei de luni, 21 martie, 30.987 de chestionare au fost completate de locuitorii din Timiș care au participat la autorecenzare pe platforma online.
Timiș se numără printre județele cu cele mai multe chestionare completate deja. În Cluj s-au înregistrat peste 34.000 de chestionare completate de cetățeni, în Brașov aproape 33.200, iar în Constanța 30.677. În Capitală, în prima săptămână de la demararea Recensământului, au fost completate peste 100.000 de chestionare.
La polul opus se află județe precum Caraș-Severin (sub 8.000 de chestionare), Giurgiu (mai puțin de 7.000), Tulcea (sub 6.000) sau Mehedinți (aproximativ 5.000).
INS atrage atenția că numărul chestionarelor completate nu este egal cu numărul celor validate și nici cu numărul de persoane recenzate, deoarece o parte din aceste chestionare pot cuprinde doar date legate de locuințele secundare.
Vă reamintim, în perioada 14 martie – 15 mai 2022 are loc autorecenzare online (inclusiv cu asistență din partea unui recenzor pentru cei care vor avea nevoie). Cetățenii angajați care se autorecenzează primesc o zi liberă, plătită. Cine refuză să participe la Recensământ sau oferă date eronate poate fi amendat.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XPana la 19 milioane mai e foarte mult. Avand in vedere cum s-a derulat campania de vaccinare si aceasta campanie va fi la fel sau un esec si mai mare.