Tot anul trecut, Finanţele au primit un număr de 24 de solicitări de cereri de informaţii publice făcute în scris, toate fiind rezolvate favorabil. Dintre acestea, 10 solicitări au fost lansate privind modul de îndeplinire a atribuţiilor DGFP Timiş, o solicitare referitoare la activitatea liderilor instituţiei, patru s-au referit la rezultatele unor controale fiscale, trei la informaţii privind impozitul pe venit şi tot atâtea la acte normative şi reglementari, alte două la creanţele bugetare ale unor agenţi economici şi recuperarea acestora, iar printr-o solicitare au fost cerute date privind ONG-urile din judeţul Timiş carora le-au fost destinate sume reprezentând 2% din impozitul pe venitul anual datorat.
Mai trebuie spus că, în anul 2009, instituţiei i-au fost adresate aproximativ 150 de solicitări verbale de informaţii de interes public.
Citiți principiile noastre de moderare aici!