Ca și în anii trecuți, cu ocazia Zilei Poliției Române, porțile inspectoratului vor fi deschise, între orele 10.00 și 13.00, pentru cei interesați de activitatea polițiștilor. Sunt așteptați toți timișenii, în special cei mici, să asiste la o serie de demonstrații de arte marțiale, dresaj și intervenții rapide ale polițiștilor de la Serviciului Pentru Acţiuni Speciale Timiș. Demonstrațiile vor avea loc după un anumit program.
„Toate persoanele care vor să asiste la aceste demonstraţii sunt aşteptate între orele 10.00-13.00, timpul alocat fiecărui grup sosit fiind împărţit astfel: aproximativ 20 de minute vor fi alocate pentru vizitarea exponatelor, 10 minute demonstraţiilor cu câinii din dotare, 15 minute pentru demonstraţiile de arte marţiale, iar în alte 15 minute se vor realiza demonstraţiile Serviciului Pentru Acţiuni Speciale”, se arată într-un comunicat de presă emis de Poliția Timiș.
Polițiștii anunță că traficul pe strada Academician Dimitrie Gusti va fi blocat, iar locuri pentru parcare vor fi asigurate pe bulevardul Take Ionescu.
Sute de copii in curtea Politiei Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!