CampaniaMarea Debarasare, lansată în 4 octombrie 2008, a iniţiat acţiunea de colectare a DEEE-urilor în prima sâmbătă a fiecărei luni, pe parcursul unui an calendaristic, deoarece s-a observat că nivelul colectării este semnificativ mai mare, în condiţiile unei mobilizări serioase la nivelul administraţiei locale şi operatorilor de salubritate, într-un cadru deja cunoscut.
Astfel, la nivelul judeţului Timiş, în data de 4 iulie, CampaniaMarea Debarasare se va desfăşura în mai multe localităţi urbane: Lugoj, Deta, Făget, Jimbolia şi Gătaia, cu sprijinul primăriilor şi a societăţilor de salubritate. De asemenea acţiunea de colectare a DEEE-urilor de la populaţie se va desfăşura şi la Sânnicolau Mare, în data de 11 iulie.
Această campanie oferă posibilitatea fiecărui cetăţean să depună în faţa locuinţei deşeurile de echipamente electrice şi electronice, responsabilitatea colectării acestor deşeuri revenind autorităţilor publice locale prin operatorii de salubritate sau alţi operatori economici care trebuie să transporte DEEE -urile la punctele special amenajate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!